Archive for Noutăți

Ședința privind Activitatea Științifică a IIEȘP

La 21 decembrie a.c. în cadrul Institutului Integrare Europeană și Științe Politice al AȘM a avut loc ședința lărgită a Consiliului Științific, cu participarea colectivului Institutului. La ședință au fost prezenți și reprezentanți ai Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică, dr. hab. Mariana Șlapac, Vicepreședinte al AȘM, dr. hab. prof. I. Guceac, Secretar Științific >>>>>

Participarea delegației Institutului Integrare Europeană și Științe Politice la Întrunirea Internațională a Profesorilor Universitari

La invitația Universității “La Sapienza” din Roma (Italia), o delegație a Institutului Integrare Europeană și Științe Politice, condusă de prof. Victor Moraru, director al IIEȘP, s-a aflat într-o vizită de lucru, în perioada 13-18 decembrie, a.c. În cadrul vizitei, conform agendei, au avut loc un șir de întruniri cu reprezentanți ai mediului universitar italian, în vederea stabilirii u >>>>>

Conferința Științifică Internațională: Familia în vizorul comunității științifice internaționale

În perioada 26-29 noiembrie a.c., în Antalya (Turcia), și-a desfășurat lucrările cea de-a IX-a reuniune plenară a „Platformei „Dialogul Eurasia” inițiată de organizația internațională „Platforma „Dialogul Eurasia”, în colaborare cu „Platforma „Dialogul Intercultural”. Un eveniment aparte în cadrul acestei reuniuni a fost desfășurarea Conferinței Științifice Internaționale Famil >>>>>

Lansarea cărţii “PR-ul politic şi comunicarea de criză în Republica Moldova, 2009-2010” de Aurelia Peru-Balan

Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice (IIEŞP) al AŞM a lansat recent o lucrare de pionierat în Republica Moldova şi anume: “PR-ul politic si comunicarea de criza în Republica Moldova, 2009-2010”, semnată de Aurelia Peru-Balan, jurnalist, doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific coordonator în cadrul IIEŞP, membru al Consiliului de Observatori a >>>>>

Conferinţa ştiinţifico-practică: Tendinţele actuale ale proceselor demografice şi priorităţi ale politicii sociale

Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM, Vă invită să participaţi la Conferinţa ştiinţifico-practică “Tendinţele actuale ale proceselor demografice şi priorităţi ale politicii sociale” ce se va desfăşura la 23 decembrie 2010,  ora 13.00, în incinta Academiei de  Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. 2, Sala Mică) Subiecte în discuţie: Modelul contempora >>>>>