Archive for Editoriale

Lansarea de carte „Labirintul Destinului”, autor Mircea SNEGUR, primul Preşedinte al Republicii Moldova

Vă invităm să participați la evenimentul lansării de carte „Labirintul Destinului” (şase volume), autor Mircea SNEGUR, primul Preşedinte al Republicii Moldova, care va avea loc, marţi, 10 decembrie 2013, ora 11:00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1). La manifestarea organizată de către Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM sunt inv >>>>>

Noutăți editoriale

elita politica 2013 Monografia „Elita politică și birocrația în contextul realizării reformelor democratice (cazul Republicii Moldova)” apărută recent de sub tipar este elaborată de unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu – dl. Pantelimon VARZARI, dr. conf., șef al Secției Științe Politice din cadrul Institutului. Lucrarea constituie munca asiduă de ani de zile în cercetarea fenomenului elitei politice ș >>>>>

Lucrarea științifică „Europenizarea: fațetele procesului”

Europenizare Coperta În anul curent Institutul Integrare Europeană și Științe Politice al AȘM a editat culegerea de lucrări științifice „Europenizarea: fațetele procesului”, coordonator științific doctorul habilitat în științe politice, profesor universitar Victor Moraru, coordonator al Secției Științe Sociale și Economice a AȘM. Volumul a inclus cercetările științifice ale Secției Studii Europene a IIEȘP a >>>>>

Valorificarea cercetărilor științifice efectuate în cadrul IIEȘP al AȘM

Monografia The European option of the Republic of Moldova, elaborată de către cercetătorii științifici (ai Secției Studii Europene a Institutului) a fost prezentată la emisiunea „Vector European” la data de 1 noiembrie 2012 la postul de televiziune Moldova 1. >>>>>

Lansare de carte (1 noiembrie) SOCIETATEA CONTEMPORANĂ ÎNTRE CONFLICT ȘI CONCILIERE: CAZUL REPUBLICII MOLDOVA

AP Avem deosebită plăcere de a Vă invita să participați la lansarea cărții SOCIETATEA CONTEMPORANĂ ÎNTRE CONFLICT ȘI CONCILIERE: CAZUL REPUBLICII MOLDOVA Evenimentul va avea loc joi, 1 noiembrie 2012, cu începere de la ora 1400, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Argintie, et. I, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1 Invitatie lansare de carte >>>>>